Perspectiva fundamentală a evoluției EUR/USD scoate la lumină, ca motiv al deprecierii de azi 11 Mai 2011 a monedei euro în raport cu dolarul, faptul că liderii europeni nu se arată foarte săritori pentru situația Greciei, existând zvonul că vor fi făcute demersuri pentru întârzierea ajutorului financiar, lucru ce ar lăsa pe eleni cu opțiunea de a se descurca singuri prin restructurarea datoriilor – discuții în acest sens vor fi purtate de responsabili în data de luni, 16 Mai 2011 însă fără a trasa la acel moment niște concluzii. Când ajutorul va veni, va aduce cu sine și obligația Greciei de a reduce rata dobânzii iar când rata dobânzii scade, scade și valoarea valutei aferente. Legat de rata dobânzii, președintele ECB, Jean-Claude Trichet, a lăsat de înțeles că măriri ale ratei dobânzii se pot lăsa așteptate până în Iunie–la sfârșitul aceleiași luni însă, FED va înceta un program ce momentan nu permite aprecierea dolarului. Alături de Grecia vine și Portugalia care, la rândul său întâmpină dificultăți asemănătoare. În ceea ce privește dolarul, deprecierea sa din ultimul timp a fost stagnată de așteptarea știrilor de mâine: indemnizațiile de șomaj și vânzările cu amănuntul.

Toți acești factori au dus la perceperea monedei unice ca fiind o valută momentan nesigură. Prea puțini sunt aceia care își păstrează pe Forex investițiile într-o monedă nesigură și-n consecință, efectul în masă a fost acela de a scăpa de euro, deci de a vinde această monedă (evident, speculatorii au profitat și ei de acest moment) și de a cumpăra (investi în) dolari.

This Post Has 2 Comments

    1. Dorin Roșu

      Mulțumesc la fel! Răspunsul este da. Deja te-am adăugat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seven + 18 =

*