Moneda unică s-a oprit din a sa descreștere într-un loc oarecum nepotrivit: suportul tendinței descendente vizibile pe planșa lunară (01.10.2008 cu 01.06.2010). De ce “nepotrivit”? Deoarece linia fiind una de monthly, deci cu o greutate foarte mare, orice interacțiune a prețului cu ea este una deosebit de importantă și cum în cazul de față prețul a luat-o în considerare, realizând o întoarcere, este posibil ca, prin prisma psihologiei de masă, să se considere că această zonă a fost deja confirmată drept suport, de așteptat fiind o apreciere. Dacă prețul ar fi ajuns la nivelul psihologic 1.0500, sau chiar dacă ar fi trecut puțin dedesubtul acestuia, am fi putut considera că prețul a trecut de linia de monhly. Or, cum s-a materializat exact opusul, ne putem aștepta la o apreciere pe termen mediu. Prin urmare, câtă vreme prețul se va găsi deasupra lui 1.05, pot apărea oportunități de cumpărare; doar străpungerea sa și confirmarea lui drept rezistență ar aduce cu sine ocazii unei tranzacții de vânzare conservatoare. Revenirea peste 1.0716 ar reprezenta o oportunitate de cumpărare și, totodată, ar aduce prețul într-o zonă neutră în ceea ce privește așteptările față de evoluția pe termen mediu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × five =

*